Wednesday, November 20, 2019

Nutritia atletilor vegani sau vegetarieni si surse de proteine vegetale

Abordările individuale ale sportivilor asupra nutriției sunt prezente în diferite forme, cu tendințe din ce în ce mai evidente spre diete vegane și vegetariene. În spatele acestor alegeri există diferite motive, dar, cu toate acestea, susținerea antrenamentelor, a competițiilor și a perioadelor de accidentare din macrociclul unui sportiv rămân o componentă esențială a nutriției de performanță, iar proteina reprezintă elementul nutritiv central.



O sursă de proteine vegetale este adesea incompletă dar organismul uman nu are nevoie de toți cei 9 aminoacizi în fiecare porție de mâncare dar în fiecare zi da pentru a face față cu ușurință efortului intens.

Importanța macronutrienților

Dietele care elimină anumite alimente sau o întreagă gamă de alimente duc adesea către un deficit de diferiți nutrienți. Prin respectarea unei diete bazate pe plante sau a unei diete vegane, pot fi afectate valorile micronutrienților (FierZinc, Vitamina B12, Calciu și Acizii grași Omega 3) precum și sursele de proteină. Acest lucru nu înseamnă că aceste deficiențe sunt garantate, ci doar îndeamnă la acordarea unei atenții sporite.
Proteinele sunt formate din 20 de aminoacizi, iar sursele proteice complete sunt cele care conțin toți cei 9 aminoacizi esențiali - aceia pe care organismul nu îi poate produce în mod natural, așadar trebuiesc obținuți prin alimentație. Carnea, produsele lactate și peștele sunt surse complete de aminoacizi ușor accesibile și cel mai des întâlnite în alimentație, dar există și surse complete de aminoacizi din plante - quinoua, cânepa, soia și chia. O mare parte din restul surselor vegetale de proteine conțin și ele aminoacizi esențiali, de aceea este important să existe surse variate de proteine la fiecare masă și să avem o alimentație cât mai variată.

Importanța proteinelor

Proteina este adesea considerată esențială pentru persoanele active, implicate în antrenamente sportive, clase de gimnastică de înaltă intensitate sau sport de anduranță, întrucât susține refacerea musculară. Într-adevăr, mușchii noștri conțin sute de proteine care îndeplinesc o varietate de funcții ce sunt esențiale pentru viața de zi cu zi și, evident, și pentru performanța sportivă. De exemplu, proteinele contractile sunt responsabile pentru producerea forței musculare, proteinele structurale dau structura mușchiului, iar proteinele enzimatice ajută la furnizarea moleculelor cu acțiune în procesul de descompunere a carbohidraților și a grăsimilor pentru producerea energiei.
Consumul proteinelor imediat după terminarea efortului și în alimentația de zi cu zi ajută la refacerea musculară și facilitează adaptarea la antrenamente. Antrenamentele produc un stimul care exercită stres și dăunează mușchiului, acest efect fiind cel de descompunere a proteinelor musculare. Prin combinarea exercițiilor fizice și a consumului de proteine după efort se formează noile structuri de proteine, acest proces fiind denumit sinteză proteică. Aceste cicluri repetate de descompunere și reconstrucție a structurii musculare, ca răspuns la fiecare sesiune de antrenament, constituie modul în care mușchii noștri se adaptează, se remodelează și cresc.

Pudra proteică și batoanele proteice SiS Plant20

Știm că proteina este un nutrient important pentru persoanele active și nu toate plantele conțin toți aminoacizii esențiali, așa că suplimentele proteice sunt adesea considerate un element cheie pentru obținerea performanțelor în anumite situații. Pudra proteică SiS Plant20 este compusă dintr-un amestec de surse proteice - mazăre, dovleac și soia, furnizând un aport total de 20g de proteină per porție. În puls, are un profil complet de aminoacizi esențiali, având în același timp un conținut redus de grăsimi și carbohidrați. După antrenament, mușchii noștri sunt într-o stare de degradare a fibrelor musculare, iar o alimentație cu surse complete de proteine, de calitate ridicată, este necesară pentru a stimula procesul de refacere și reconstrucție musculară. SiS Plant20 este proteina perfectă pentru a satisface aceste nevoi.
În mod normal avem nevoie de 1.4-1.8g de proteină per kg corp pe zi. Așadar, un individ cu masa de 75 kg are un necesar cuprins între 105 și 135g proteină pe zi. Chiar dacă vă antrenați doar de 2-3 ori pe săptămână, aportul necesar de proteine este posibil sa crească spre valoarea superioară a acestui interval. Poate că mai important decât aportul zilnic total de proteine este modul în care acest consum este distribuit. Astfel, este recomandat să se consume între 20 și 40g de proteine la fiecare 3-4 ore. În completarea alimentelor integrale de calitate, suplimentele proteice sau gustările proteice precum batoanele SiS Plant20 sunt o variantă foarte bună pentru a asigura aportul zilnic de proteine.

DE REȚINUT:

1) Proteina este un nutrient cheie pentru cei care practică exerciții și are mai multe funcții în organism           
2) Este recomandat consumul a 20-40g proteină la fiecare 3-4 ore și imediat după terminarea efortului fizic
3) Gama PLANT20 este destinată veganilor și vegetarienilor și include pudra proteică și batoanele proteice
4) Gama PLANT20 nu conține îndulcitori, polioli sau ulei de palmier.
Sursa: Highenergy

Ce sunt si ce beneficii aduc panourile solare termice?

Instalaţiile cu panouri solare (care sunt diferite de panourile fotovoltaice, producătoare de energie electrică) pot asigura un aport de până la 35 – 40% din căldura necesară unei locuinţe pe perioada sezonului rece.

Piaţa panourilor solare din România este în creştere, arată producătorii din domeniu precum Timely.ro. Aceste sisteme cu panouri solare pot asigura atât prepararea apei calde, cât şi un aport de energie în procesul de încălzire a unei locuinţe pe perioada sezonului rece.

Ce sunt panourile solare?

Panourile solare sunt grupuri de celule solare care funcționează împreună, cu scopul de a converti energia solară în energie termică (panourile solare) sau în energie electrică(panourile fotovoltaice).
Dincolo de rigiditatea detaliilor utilizate în descrierea panourilor solare și a performanțelor ce le însoțesc, trebuie reținut faptul că utilizarea acestora la scară largă înseamnă o contribuție majoră la purificarea mediul înconjurător.
Un beneficiu adus de panourile solare este acela că nu afectează în mod negativ mediul înconjurător: nu emană gaze și nu poluează aerul.
Așadar un panourile solare convertesc energia solară (căldura) în energie termică, transferabilă prin intermediul instalației speciale, în sistemul de încălzire al casei. Practic, rolul acestora este de a prelua căldura soarelui, multiplicând-o și conducând-o în boiler, unde încălzește apa menajeră, sistemul de încălzire al casei sau chiar apa din piscină.

Cum funcționeaza un panou solar?

Sistemele de panouri solare folosesc căldura de la soare pentru a încălzi apa menajeră. Apa caldă se obține prin încălzirea agentului termic (apă, antigel) din interiorul instalației cu ajutorul radiației solare.
Întrucât întreg spectrul radiației solare este utilizat pentru producerea de energie termică, randamentul panourilor solare termice este ridicat, fiind de peste 70% raportat la energia razelor solare incidente.
Sistemele de încălzire a apei folosesc panourile solare, numite colectoare, care se instalează de cele mai multe ori pe acoperișul casei.
Acestea colectează căldura de la soare pe care o folosesc pentru a încălzi înmagazinată în cilindrul de apă.
Un boiler clasic poate fi folosit alături de sistemul de panouri solare pentru a încălzi apa la temperaturi mai ridicate.
În interior, panourile solare au tuburi din cupru, umplute cu agent termic, care circulă, transferând energia termică de la soare către apa menajeră a casei. Ele sunt confecționate dintr-un material extrem de puternic, denumit borosilicat. În interiorul lor, tuburile conțin reflectoare care captează și concentrează lumina solară.
Diferențele de funcționare nu sunt semnificative, în schimb se deosebesc prin materialele din care sunt confecționate, în funcție de colectorul de care dispun și în funcție de sistemul de circulare al apei.
Pentru a afla cate tipuri de panouri solare sunt citiți aticolul următor:

Cate tipuri de panouri solare exista

Funcționează și iarna panourile solare?

Sistemele cu panouri solare funcţionează, însă, şi iarna. La parametri mai reduşi decât în perioada sezonului cald, având în vedere unghiul mai redus sub care razele solare ating suprafaţa pământului, dar şi faptul că zilele sunt mai scurte.
Media insolaţiei în lunile noiembrie – martie este de 1,74 de KWh/mp/zi, din care, utilizând un colector Panosol pot fi captaţi 1,65 KWh/mp/zi. Media de temperatură în lunile noiembrie – martie este de 2,34 de grade Celsius, ceea ce determină o cantitate necesară încălzirii spaţiului de locuit la 22 de grade Celsius de 9 Wh/mp sau 216 Wh/mp/zi. Un metru pătrat de panou solar poate încălzi 7,5 metri cubi de incintă, echivalentul a trei metri pătraţi dintr-o locuinţă.

Beneficiile utilizării de sisteme de panouri solare

Panourile solare pot asigura până la 70 – 80% din necesarul anual de apă caldă menajeră a unei locuințe, reprezentând o economie consistentă pentru fiecare familie.
Funcționând tot anul, panourile solare vidate pot gestiona întregul volum de ACM pe durata sezonului cald, randamentul scăzând iarna.
De asemenea încălzirea locuinței poate fi mai ieftină utilizând panouri solare pentru preîncalzirea apei din circuit.
Pe Timely puteți găsi produse pentru instalații termicesisteme gazsisteme apasanitare sau electrice.
Sursa: Timely

Alte articole ce v-ar putea interesa:

Thursday, November 14, 2019

Ce este contabilitatea primară și cine o poate efectua?

Dacă ai propria afacere sau ești manager într-o firmă este bine să ai cunoștințe despre contabilitatea primară pentru că acestea sunt un plus în evoluția afacerii tale și cu siguranță te vei simți mai sigur pe ceea ce faci, poți citi cu ușurință cifrele din documentele contabile și ai o viziune mai clară asupra strategiei de dezvoltare a societății comerciale.

Poți începe cu contabilitatea primară și ca viitor student în domeniul contabilității pentru că astfel te va ajuta să iei o decizie dacă îți dorești să intri în lumea cifrelor.

Află ce este contabilitatea primară

Conform legislației în vigoare, contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și a rezultatelor obţinute din activitatea persoanelor juridice și fizice care desfășoară activități economice.
Ca urmare, contabilitatea trebuie sa asigure inregistrarea cronologica si sistematica, prelucrarea, publicarea si pastrarea informatiilor cu privire la pozitia si performanta financiara şi alte informatii referitoare la activitatea desfasurata, atat pentru cerintele interne ale acestora, cat si in relatile cu investitorii actuali si potentiali, creditorii financiari si comerciali, clientii, institutiile publice si alti utilizatori.
Inregistrarea cronologica si sistematica se face pe baza documentelor justificative. Contabilitatea primara se refera tocmai la intocmirea documentelor contabile justificative care stau la baza inregistrarilor in jurnale.

Care sunt tipurile de documente ce trebuie înregistrate?

  • facturi catre clienti, documente de trezorerie (chitante, dispozitii de incasare / plata catre caserie, ordine de plata, cecuri, foi de varsamant);
  • intocmirea registrului de casa;
  • a notelor de intrare receptie (NIR);
  • a bonurilor de consum;
  • si a deconturilor de cheltuieli.

Se poate ține contabilitatea primară acasă?

În principiu se poate ține acasă însă de multe ori practica ne poate sta în cale.
Poți ține contabilitatea cu ușurință acasă chiar dacă nu ai prea multă experiență în domeniu dacă aceasta se rezumă doar la înregistrarea de venituri și cheltuieli.
Însă dacă fluxul de documente este mult mai amplu, activitatea firmei presupune să primești marfă în depozit (marfa pe care trebuie să o verifici efectiv), atunci nu poți să întocmești nota de intrare recepție de acasă, trebuie să fii prezent la locul recepției.
În plus te poți întâlni cu fel și fel de situații pe care nu știi cum să le manageriezi lucrând singur și de aceea este mai bine să lucrezi într-o firmă de contabilitate unde poți învăța multe și astfel poți căpăta multă experiență dând multă valoare jobului tău.

Daca vrei să lucrezi în domeniu, dar nu ai pregătire iată ce curs trebuie să faci

Dacă îți dorești să lucrezi sau vrei să aprofundezi domeniul contabilității, noi îți recomandăm să urmezi cursurile unei universități cu profil economic, cu specialitatea contabilitate.
Daca îți dorești să te perfecționezi, cel puțin pentru moment, doar în întocmirea de documente contabile, atunci poți alege din multele oferte ale societăților de formare profesională pentru adulți.
Ce curs trebuie să cauți? Pentru început cel de contabilitate primară. În general, firmele care organizează astfel de cursuri au împărțit programa în cursuri de contabilitate primară și cursuri de contabilitate financiară. În general, primele sunt obligatorii pentru a le urma pe celelalte.

Ce responsabilitate are un contabil când ține evidența documentelor?

Responsabilitățile din fișa postului a unui contabil ce ține contabilitatea primară, le putem extrage din însăși definiția contabilității primare:
  • Să înregistrezi zilnic, corect și la timp, și în conformitate cu legislația în vigoare, manual sau în programul (soft de contabilitate) utilizat de companie, toate datele de contabilitate primară, pe baza documentelor justificative: facturi, încasări și plăți, întocmirea zilnică a registrului de casă, deconturi de cheltuieli, bonuri de consum;
  • Îndosarierea și arhivarea documentelor;
  • Ținerea la zi a evidențelor pe clienți și furnizori și urmărirea încasărilor, respectiv a plăților;
  • Efecturea de situații și rapoarte către management, pe baza documentelor înregistrate.
Dacă dorești să faci parte dintr-un colectiv de profesioniști sau să apelezi la servicii de contabilitate vă așteptăm la sediul firmei de contabilitate, ContabilServ. Informațiile necesare le găsiți pe pagina de contact.

Daca iti doresti sa lucrezi cu o firma de contabilitate care sa iti ofere servicii de contabilitateconsultanta fiscala sau servicii de salarizare de calitate, puteti apela la ContabilServ.

Articole din acelasi domeniu:

Criterii de alegere ale unui expert contabil din Bucuresti

Beneficiile colaborarii cu o firma de contabilitate

Ce sunt serviciile de salarizare?

Cat de mult ajuta un soft de contabilitate o societate?

Cat de importante sunt serviciile de contabilitate de calitate

Monday, November 11, 2019

Nutriția: De ce avem nevoie de proteine?

Bazele nutriției


Pentru a înțelege rolul nutriției în funcțiile vieții este important să ne dăm seama de structura hranei și de rolul pe care aceasta îl joacă în organism. Hrana aduce energie , deci calorii. Mâncărurile au trei elemente primare, și anume carbon, oxigen și hidrogen, care sunt componentele principale ale carbohidraților și grăsimilor. Proteinele conțin aceste trei elemente și, în plus, azot și sulf. Proteinele, carbohidrațiigrăsimilevitaminele și mineralele, suplimentele și apa sunt discutate separat în secțiunile ce urmeaza.
Pe lângă proteine aveți nevoie și de suplimente nutritive cu aminoacizi precum BCAAglutaminăcreatină sau arginină.

De ce avem nevoie de proteine?

Proteinele mai pot fi numite și „materia vieții”. Ele sunt miezul corpului omenesc și lucrează în fiecare celulă a acestuia. De fapt, după apă, proteinele reprezintă cea mai mare cantitate de substanță din majoritatea celulelor.
Proteinele îndeplinesc numeroase funcții esențiale în organism. Sunt necesare pentru dezvoltarea și regenerarea țesuturilor. Toate enzimele și majoritatea hormonilor sunt proteine. Acestea ajută la transportarea nutrimentelor și a oxigenului prin corp.
Proteinele joacă un rol important în lupta împotriva bolilor, ele conținând anticorpi și alte elemente ale sistemului imunitar. Proteinele sunt și o sursă de energie. De fapt, în timpul unui efort brusc ce face inima să galopeze, organismul va folosi rezervele de proteine din mușchi înainte de a folosi grăsimile, aceste eforturi nefiind eficiente la arderea grăsimilor.

Ce sunt proteinele și cum sunt folosite de organism?

Fiecare proteină conține compuși azotați numiți aminoacizi, care sunt uniți sub forma unor lanțuri controlate genetic, și sunt legați prin legături peptidice.
Lanțul de aminoacizi dintr-o proteină determină activitatea biologică a acesteia. De exemplu, proteinele din ficat sunt compuse din aceiași aminoacizi ca cele musculare, dar care sunt legați diferit astfel încât proteinele să îndeplinească funcții diferite în corp.
Când consumăm proteine, enzimele digestive le descompun, mai întâi în peptide (grupuri mici de aminoacizi) și apoi în aminoacizi separați. Aceștia sunt absorbiți în sânge cu ajutorul intestinelor și, în final, organismul construiește proteine din ei sau îi folosește ca energie.

Sunt toți aminoacizii la fel?

Aminoacizii sunt clasificați în două categorii: esențiali și neesențiali. Aminoacizii neesențiali pot fi produși în corp în cantitățile cerute de acesta. Aminoacizii esențiali nu pot fi produși în corp ci trebuie să provină din mâncare, iar dacă nu este consumată cantitatea adecvată, organismul nu poate funcționa cum trebuie. Aminoacizii esențiali sunt în număr de opt.

De câte proteine avem nevoie și care sunt cele mai bune sau mai complete surse?

Cantitatea zilnică recomandată pentru adulți este de 8 grame de proteine pe fiecare kilogram al greutății corpului. Aceasta cantitate zilnică recomandată nu ia însă în calcul diferențele dintre metabolismele și masele musculare ale indivizilor activi și inactivi.
Acest indicator se bazează pe concluzia argumentabil eronată și extrem de controversată ca atleții și sedentarii au aceleași necesități nutriționale!
Totuși, studiile efectuate arată că, în timpul programelor de antrenament agresiv, indicatorul nu poate suporta câștigul semnificativ de masă musculară dorit de halterofili sau de alți atleți de performanță. Specialiștii în nutriția sportivilor sunt de acord că aceștia au nevoie de o cantitate de proteine cu de la 50 la 100% mai mare decât prevede indicatorul.
Proteinele pot fi sintetizate într-o cantitate de 22 de grame în trei ore. Deci cantitatea de proteine ingerate ar trebui calculată conform cu acest lucru. Pentru a ne asigura că organismul este pregătit să acumuleze masă musculară, ar trebui ca 20% din cantitatea de calorii ingerate zilnic să fie proteine.
O dietă sanatoasă trebuie să conțină toți aminoacizii esențiali. O proteină dietetică ce conține toți aminoacizii esențiali se numește proteină completă. Majoritatea proteinelor animale sunt complete; totuși foarte multe produse de origine animală au un conținut mare de grăsimi. Prafurile complementare dietelor aduc o soluție cu aport scăzut de grăsimi. Majoritatea proteinelor vegetale sunt incomplete, deci vegetarienii trebuie să consume o gamă largă de mâncăruri pe baza de plante pentru a obține toți aminoacizii esențiali.

Articole din același domeniu:

Afla cum poti recupera date de pe un stick de memorie defect

Transferul datelor de pe un dispozitiv pe altul este mai facil ca oricand si nu mai este nevoie de cabluri de transfer ori de alte conexiuni greoaie. Totul se poate derula astazi in doar cateva secunde, la rate de transfer mult mai mari decat ne-am fi imaginat vreodata. 


Si pentru a realiza acest lucru nu trebuie sa ne gandim neaparat la unitati hard-disk externe sau la transferul de date prin rețea. Acestea sunt voluminoase si greu de transportat, iar riscul deteriorarii creste odata ce depunem mai mult efort pentru conexiuni si amplasare in vederea transferului de date.
Insa, avem astazi la indemana dispozitive mult mai mici, cu ajutorul carora transferul datelor a devenit mai simplu ca niciodata. Este vorba despre stick-ul de memorie, pe care le intalnim aproape peste tot: le primim la locul de munca sau ca obiect promotional, oferit de companii catre posibili clienti sau chiar catre propriii angajati.
La fel ca orice alt mediu de stocare si stick-urile USB sunt sensibile si se pot corupe sau mai rau se pot defecta fizic, ceea ce face accesarea datelor imposibila. Recuperarea datelor de pe un stick de memorie defect este posibila in centrele de recuperare date.

DE CE SE DEFECTEAZA UN STICK DE MEMORIE?

1. DEFECTE ALE STICK-URILOR DE MEMORIE

Cu toate acestea, nici stick-urile de memorie nu sunt total ferite de riscuri in ceea ce priveste transferul de date.
Avand in vedere ca acestea sunt introduse in diverse dispozitive, uneori chiar mai multe in aceeasi zi, exista riscul de a fii virusate si compromise datele de pe ele. De aceea, este de preferat ca atunci cand procedam la introducerea stick-ului de memorie intr-un calculator sa efectuam si o scanare de virusi. Abia dupa aceasta etapa vom sti daca dispozitivul nostru este sau nu apt pentru a ne transfera in siguranta datele.
Pe de alta parte, nu trebuie ignorate defectele cauzate de socuri sau temperaturi inalte, desi, din acest punct de vedere, am putea spune ca stick-urile de memorie sunt foarte bine protejate. Sau, in orice caz, sunt mult mai putin supuse riscurilor la caderea pe podea sau a lovirii, asa cum se intampla in cazul hard-disk-urilor externe.

2. ERORI UMANE IN MANEVRARE

De asemenea, avem de-a face si cu erori de natura umana in manevrare, care pot face ca datele noastre de pe un stick de memorie sa fie greu recuperabile.
Astfel, unul dintre cele mai uzuale defecte cauzate de manevrarea umana este introducerea stick-ului invers in slotul special prevazut pe laptop sau pe computer. In fond, introducerea nu prea este posibila, dar fortarea acestuia poate conduce la deteriorarea dispozitivului, cat si a mufei USB din spatele dispozitivului sursa.
O alta greseala pe care o putem face este de a formata stick-ul de memorie in momentul introducerii in calculator. De obicei, acesta ne intreaba daca dorim scanarea de virusi, iar in unele cazuri putem opta pentru o anumita operatiune. Iar de aici si pana la a bifa optiunea de formatare nu este decat un pas.

CUM POTI RECUPERA DATELE DE PE UN STICK DE MEMORIE DEFECT

Chiar si in astfel de cazuri insa, nu trebuie sa abandonam ideea transferului si a recuperarii datelor de pe dispozitiv. Acest lucru nu se prea poate face insa la domiciliu, ci apeland la un service specializat in recuperari de date.
In acest sens, specialistii vor incerca sa iti readuca la viata datele, cu pastrarea integritatii acestora, cat si a dispozitivului pe care sunt stocate.
Sursa: ITpremium