Tuesday, May 19, 2020

Iată 11 lucruri pe care nu le știai despre ciocolata neagra - May 19, 2020

Este bine știut faptul că ciocolata neagră sau cu lapte este unul dintre cele mai îndrăgite alimente din lume atât de copii cât și de adulți. Astfel, ne-am gândit să trecem în revistă o serie de lucruri mai puțin cunoscute despre ciocolată, pe care probabil nu le știai și care, credem noi, și se vor părea extrem de interesante. Iată despre ce este vorba:


Cacaoa are un conținut mare de fier

Fierul este necesar pentru formarea hemoglobinei, a unor enzime, precum și a mioglobinei. Acesta mai are și rolul de a vindeca și preveni anemiile, asigură nutriția mucoaselor, secreția gastrică, respirația celulară, ajută la procesul de creștere, mărește rezistența la îmbolnăviri, mai ales la infecții, transportă diferite substanțe chimice implicate în metabolismul energetic, are acțiune antioxidantă, ajută la creșterea armonioasă, asigură funcția reproductivă.

Cacaoa este bogată în magneziu

Magneziul actionează ca factor de creștere, tonic general, regenerator, echilibrant psihic, antidepresiv și tranchilizant, are rol alături de calciu și fosfor în controlul excitabilității musculare și înlesnește metabolismul vitaminei C și al calciului.

Cacaoa este mai eficientă în prevenirea cariilor decât fluorul

Părți din boabele de cacao neutralizează bacteriile din gură și cariile dentare. Cacaoa are un efect anti-bacterial și poate fi folosită cu succes împotriva plăcii și a altor agenti dăunatori.

Cacaoa reprezintă cea mai bogată sursă de antioxidanți din lume

Printre antioxidanții continuți în cantitate mare în cacao se numără polifenoli, catechine și epicatechine. În boabele de cacao există mai mulți antioxidanți decât în vinul roșu, afine, acai, rodii și goji, luate împreună.

Ciocolata a fost consumată pentru prima dată sub formă de băutură

Cacao a fost preparată sub formă de băutură atât în cultura mexicană, cât și în cea aztecă, deși rezultatul nu era deloc asemănător cu ciocolata caldă pe care o cunoaștem în zilele noastre – era o băutură cu gust amărui, care se consuma cu ocazia anumitor ceremonii, ca de exemplu cele de căsătorie. Aztecii au apreciat atât de mult boabele de cacao, încât erau adesea folosite ca monedă de schimb.

Ciocolata are efect energizant

Acizii grași, cum ar fi acidul stearic și acidul palmitic (atât saturați), cât și acidul oleic (nesaturat) ajută la creșterea nivelului de energie, fără riscul de a acumula colesterol, în ceea ce privește cacaoa pură. Atunci când cacaoa este utilizată pentru ciocolată, cantitatea de colesterol pe care o conține depinde de tipul de lapte și alte produse lactate utilizate ca ingrediente.

Ciocolata solidă a fost inventată în Marea Britanie

Magazinul britanic Fry and Sons a inventat ceea ce ei au numit „ciocolată comestibilă” în 1847, prin combinarea untului de cacao cu zahăr și lichior de ciocolată. Astfel ciocolata dulce putea fi consumată și în formă solidă. Tot în Marea Britanie a fost produsă și prima tabletă de ciocolată, de către compania Cadbury, în 1842.

Ciocolata cu lapte a fost creată în Elveția

Nu degeaba elvețienii sunt cunoscuți și în zilele noastre pentru sortimentele lor de ciocolată. Elvețianul Daniel Peter a creat ciocolata cu lapte în 1875 – după opt ani petrecuți pentru a-și perfecționa rețeta. Laptele condensat a devenit ingredientul cheie.

Ciocolata crește imunitatea

Cele două tipuri de flavonoide prezente în ciocolată sunt în principal catechinele și epicatechinele. Ciocolata amăruie are un nivel ridicat de catechine, care stimuleaza sistemul imunitar al organismului uman și astfel contribuie la prevenirea apariției numeroaselor afecțiuni cronice.

Ciocolata poate fi considerată un aliment nutritiv

Atunci când consumi ciocolată de calitate, care conține un procent ridicat de cacao, aceasta poate considerată un aliment nutritiv, cu condiția să fie consumată cu moderație. O tabletă de 100 grame ciocolată neagra, cu un procent de 70-85% cacao, conține 11 grame fibre, fiermagneziu, cupru, mangan, potasiu, fosfor, zinc și seleniu. Bineînțeles, având în vedere că o tabletă întreagă de ciocolată amăruie conține aproximativ 600 de calorii, precum și o cantitate moderată de zahăr, este de la sine înțeles de ce este nevoie de multă moderație.

Există mai multe tipuri de ciocolată

Cea mai comună este ciocolata cu lapte, însă nu este indicată pentru siluetă, deoarece conține adesea mult zahăr și lapte. Ciocolata amăruie, sau ciocolata neagră, după cum mai este numită, este o ciocolată cu un conținut ridicat de cacao, în general de peste 70%.

Ciocolata albă nu este ciocolată în adevăratul sens al cuvântului, deoarece nu conține boabe de cacao. În schimb, poate conține unt de cacao. Așadar, cea mai bună alegere pentru un mic răsfăț dulce o reprezintă ciocolata amăruie, însă fără alte creme, nuci sau fructe.

Sursa: Hardbody

Alte articole de pe ADNEWS

Copiii care se joacă cu piese LEGO dezvoltă abilități practice

Ghid cumpărător: Cum să alegi un set LEGO frumos pentru copilul tău

Câte calorii trebuie să consumi zilnic pentru a arde grăsimi?

Care este rolul și importanța contabilității pentru afacerea ta?

Monday, May 18, 2020

Setul LEGO 42111 Dom’s Dodge Charger inspirat din filmul Furios și Iute

În toate cele 9 filme ale seriei Fast & Furios au apărut multe mașini-simbol emblematice însă una refuză să dispară și apare mereu, adică un 1970 Dodge Charger R/T negru cu o priză de aer cromată pe capotă. Este un muscler car legendar iubit de mulți fani ai filmului, modificat și îmbunătățit.

Lego Technic 42111 Doms Dodge Charger Mindtoys


Pentru fanii Dodge Charger și fanii LEGO acesta este un an extraordinar pentru că seria de seturi LEGO Technic a adus în prim plan prima mașină dintr-o serie de mașini inspirate din faimoasa franciză, setul LEGO Dom’s Dodge Charger 42111.

Dacă îți dorești să trăiești experiența vitezei supreme cu acest Dodge Charger condus de neînfricatul pilot de curse stradale Dominic Toretto vezi motorul în V8, pistoane ce se mișcă și un sistem de direcție plus o canistră de nitro pentru putere suplimentară.

Intră în lumea lui Dominic Toretto

Recreează cascadoriile cu acțiune ale lui Dom, apoi expune mașina în faimoasa poziție cu roțile din față ridicate.

Construcția începe cu structura internă a punții spate, integrând diferențialul și un suport foarte solid pentru axurile roților.

Această mașină are o grămadă de detalii autentice, precum capota care se deschide pentru a dezvălui celebrul motor V8.

Bolidul include și funcții precum pistoanele mobile, suspensia de tip wishbone, sistemul de direcție și turbosuflanta. În portbagajul mașinii se află o butelie de protoxid de azot, fiind jucăria LEGO perfectă prin care să îți reimaginezi urmăririle de mare viteză ale lui Dom!

Fanii filmelor Fast & Furious cu vârste mai mari de 10 ani vor adora să pună mâna pe propria lor versiune din cărămizi LEGO a faimoasei mașini a lui Dominic Toretto și să recreeze momente clasice din film!

Setul LEGO include 1077 de piese și reprezintă o provocare disytractivă pentru toți fanii pasionați de vehiculele de jucărie.

Dimensionat perfect pentru a crea o formidabilă piesă de expus care să decoreze camera de zi, garajul, biroul sau cinematograful de acasă.

Setul LEGO Technic 42111 Dom’s Dodge Charger este disponibil pe Mindtoys, iar celor care îl vor lua le urez spor la construit!

Pe Mindtoys puteți găsii și noile seturi de la LEGO Star Wars: Casca de Stormtrooper 75276Casca lui Boba Fett 75277 sau D-O 75278.

De asemenea puteți găsii alte seturi de la LEGO Speed Champions pentru pasionații de mașini, LEGO Friends unde poți creea o lume de poveste cu Mia și prietenele ei, LEGO DUPLO pentru micuții constructori, LEGO City, LEGO Creator 3in1, LEGO ClassicLEGO Ninjago și multe altele.

Tuesday, May 5, 2020

Hardbody: Câte calorii trebuie să consumi zilnic pentru a arde grăsimi?

Dacă obiectivul tău principal este să îți dezvolți masa musculară și să slăbești pentru optimizarea compoziției corporale atunci o dietă în care încorporezi cu atenție și niște fast food sau te menții în deficit pentru slăbire cu niște produse procesate nu o să mai fie suficient.

Atunci când în planurile tale este implicată toniefierea, profilul de macronutrienți din alimente individuale este de o importanță majoră.
Ideea e că dacă le vrei pe amândouă deja nu mai e la fel de ușor ca atunci când vrei numai să slăbești sau să crești în greutate.

Iată un raport de nutrienți pentru arderea grăsimilor și menținerea masei musculare

În cazul acesta când spunem că vrem să slăbim de fapt vrem să ardem grăsimea și să pătrăm cât mai mult din masa musculară adică urmărim să ne dezvoltăm mușchii și să nu punem prea multă grăsime în acest timp.
Pentru arderea grăsimilor și creșterea în masă musculară proteinele sunt cele mai importante dar și alți nutrienți.

1.Proteine

Consumul de proteine va avea un rol determinant mult mai mare pentru compozitia corporala decat o va avea cel de carbohidrati.
Iată din ce cauze:
  • proteinele sunt eficiente pentru dezvoltarea masei musculare;
  • acestea ajută la menținerea masei musculare atunci când dorești să slăbești sau să te tonifiezi;
  • o dietă bogată în proteine este mult mai eficientă pentru reducerea grăsimii corporale;
  • proteinele țin cel mai bine în frâu poftele și senzația de foame.

2.Carbohidrați

Ar trebui să consumi și destul de mulți carbohidrați. Mulți antrenori îți vor spune că o dieta low carb e cea mai bună metodă de slăbire. Alții îți vor spune că e numai o modă. Și desigur că vor exista și unii care sunt încă indeciși.
Însă trebuie să știi că dacă ești sănătos(oasă) și ai faci sport, în special antrenamente cu greutăți în mod regulat, șsnsele să ai nevoie de o dietă cu mai mulți carbohidrați sunt destul de mari.
Și da, asta se aplică atât atunci când vrei să crești în masă musculară, cât și când vrei să slăbești. Adevărul e ca o dietă cu mulți carbohidrați te poate ajuta să îți atingi obiectivul mai rapid, indiferent care ar fi acesta.

3.Grăsimi

Probabil că în acest caz nu ai nevoie să mănânci atât de multe grăsimi precum crezi.
Deși e adevărat că e mult mai ușor să ai un control caloric mai bun când nu mănânci grăsimi (grăsimile au 9 calorii/gram), ceea ce desigur că e o strategie bună de control al greutății, nu ține cont de o realitate incontestabilă: grăsimile sunt o componentă esențială în dietele noastre.
Grăsimile sunt implicate în procese vitale de la menținerea celulară la producția de hormoni, sensibilitatea la insulină și mult mai multe. Prin urmare, dacă sari peste acest macronutrient de bază, riști să îți pui în pericol sănătatea.
Până să concluzionăm cum să împărțim macronutrienții, să recapitulăm niște aspecte.
  • echilibrul energetic este cel mai important aspect al unei diete adică balanța dintre câtă energie ingeri și câtă folosești determină dacă te îngrași sau slăbești.
  • felul în care îți împarți caloriile în proteine, carbohidrați și grăsimi este extrem de important.
  • cel mai puțin important aspect din dietă atunci când vorbim despre greutate și compoziție corporală îl reprezintă alimentele pe care le consumi.

Câte calorii trebuie să consumi zilnic?

Calculează-ți necesarul caloric zilnic, împarte-l în macronutrienți și construiește un plan alimentar care conține cel puțin 80% din calorii provenite din alimente nutritive “sănătoase”.
Când îți calculezi necesarul caloric trebuie să ții cont de câteva elemente importante:
  • greutatea ta;
  • grăsimea corporală cu aproximație;
  • nivelul de activitate fizică.
Și poți calcula:
  • rata metabolismului bazal;
  • consumul energetic zilnic total.
În funcție de aceste rezultate îți poți seta cantitatea de macronutrienți.
Cantitatea de energie pe care corpul tău o arde atunci când ești în stare de rapaus reprezintă rata metabolismului bazal.
Rata metabolismului bazal reprezintă de fapt cantitatea cea mai mică de energie de care ai nevoie pentru a te menține în viață.
Cantitatea zilnică de energie pe care o arzi într-o zi (24 de ore) reprezintă consumul energetic total zilnic.
Rata metabolismului bazal (RMB) și cantitatea de energie pe care o arzi prin activitățile fizice, dar și digestia și procesarea alimentelor însumeaza consumul energetic total zilnic (Total Daily Energy Expenditure – TDEE).

Cum să împarți mesele pe macronutrienți pentru arderea grăsimii?

Studiile au arătat că atunci când facem antrenamente cu greutăți în mod regulat și respectăm următoarele reguli, vei arde grăsimea și nu vei sacrifica prea multă masă musculară.
  • Așadar ar trebui să consumi proteine de 2-2,5g/kg de masă corporală zilnic.
  • dacă ai un metabolism sănătos și faci sport regulat, setează-ți consumul de grăsimi la 0,5-0,7g/kg de masă corporală zilnic.
Nu mâncatul glucidelor te îngrasă sau te oprește să slăbești, ci consumul lor în exces o va face. Când mănânci suficienți carbohidrați o să te și antrenezi mai bine, te vei bucura de mâncare, vei avea mai multă energie.

Articole care v-ar putea interesa:

Șase beneficii esențiale ale utilizării leucinei

Fetele pot slăbi eficient cu ajutorul exercițiilor la sală

Iată 6 mituri frecvente despre fitnessul feminin

Ce efecte au aminoacizii BCAA asupra organismului